Viitorul e al creatorilor, al celor care fac toate lucrurile pe care ceilalți le folosesc. Miruna Ioani detaliaza cele 5 motive pentru care este util ca cei mici să învețe programare.
Era tehnologiei: lucruri pe care copiii le simt și pe care ar vrea să le știe și părinții lor
În fiecare an descoperim din ce în ce mai multe perspective interesante legate de parenting digital, educație digitală și utilizarea responsabilă a tehnologiei din dialogurile pe care le deschidem cu părinții și copiii.
Dialoguri pe tema tehnologiei
Anul trecut am petrecut două zile alături de 8 familii în cadrul unui experiment unde am vrut să aflăm ce rol are tehnologia în familie, atât din perspectiva părintelui, cât și a copilului. Apoi am lansat întrebarea și în comunitatea Orange, unde am primit aproape 1000 de răspunsuri.
Din 2014 până în prezent am organizat VII ediții de SuperCoders, programul prin care contribuim la educația digitală și la viitorul tinerei generații. Mentorii au interacționat în cadrul atelierelor de programare cu peste 3000 de copiii din toată țara.
Ce lucruri am aflat de la cei mici care i-ar ajuta pe părinți să le înțeleagă relația cu tehnologia?
Folosesc aceeași tehnologie, dar au abordări diferite
În cadrul familiei, toți au acces la aceleași gadget-uri și surse online de informare, dar le folosesc diferit. Pentru copii, utilizarea tehnologiei este o rutină. Pentru părinți, este mai mult o necesitate. Diferențele pornesc de la faptul că ei sunt nativi digitali, născuți și crescuți în era tehnologiei, iar părinții sunt imigranții digitali - născuți la începutul acestei ere și constrânși de circumstanțe să se adapteze ei.
Viitorul se arată plin de provocări digitale și, pentru a le face față, trebuie redus decalajul digital dintre generații. În acest sens, părinții ar putea încerca să treacă uneori din rolul de părinte înapoi în rol de copil ca să vadă online-ul prin ochii celor mici, înarmați cu răbdare, curiozitate și curaj.
Și-ar dori ca părinții să vadă internetul dincolo de scopul recreativ
Copiii și adolescenții sunt fascinați de ceea ce oferă lumea digitală: informație la un click distanță, universuri digitale și conexiune instant cu oameni de pe tot globul. Ei spun că e o sursă foarte bună care îi motivează și îi inspiră, cum ar fi inițiative pornite online în care se pot implica pentru a-și pune creativitatea și ideile la încercare - ca Fridays for Future, o mișcare mondială pentru combaterea încălzirii globale care a pornit online, de la o adolescentă de numai 15 ani, exact ca ei.
Timpul online este important pentru conturarea personalității lor
Pentru părinți petrecerea timpului liber poate însemna să vadă un film sau să citească o carte. Pentru copii echivalează cu reconectarea la universuri digitale unde: păstrează legătura cu prietenii lor sau consumă conținut vizual. E un loc în care își construiesc personalitatea virtuală și pot avea o voce, în special în situațiile în care în offline nu își găsesc locul în care să se simtă ei înșiși.
Părinții și-au definit personalitatea în mediul fizic, de aceea pentru ei reprezintă o provocare un nou mediu în care se formează copilul lor. Educația digitală este un răspuns la această provocare pentru că îi va ajuta să aducă valoare în activitățile lor online, implicit în conturarea personalității.
Copiii sunt exploratori ai lumii digitale acum și gardieni ai online-ului în viitor
Abilitățile digitale sunt mai puternic dezvoltate la copii decât la părinți. E o realitate pe care ne-au confirmat-o atât copiii din SuperCoders, cât și părinții și copiii participanți la studiul realizat pentru Familia digitală. Copiii sunt preciși: știu ce și unde să caute. Sunt rapizi în comunicarea online și cunosc trucuri prin care utilizează ușor tehnologia. Explorând online-ul, fiind deschiși spre cunoaștere, ei pot învăța să facă diferența între ce le face bine și ce le face rău online. Tânăra generație are șanse mai mari să facă diferența în ceea ce privește calitatea informațiilor de pe internet, față de generația părinților care poate cădea ușor în capcana știrilor false .
Copiii sunt bucuroși atunci când își pot ajuta părinții aflați în dificultate tehnologică, iar părinții sunt bucuroși să cedeze titlul de „Cel mai priceput la tehnologie din casă” copiilor lor. Dar vor să îi învețe și pe ei cum să găsească singuri soluțiile.
Pentru copii, utilizarea tehnologiei este o joacă. Ei se întreabă: “Cum pot părinții mei să nu vadă cât de simplu este să utilizezi această tabletă?” de exemplu. Le-ar plăcea ca părinții să fie mai curioși și să găsească soluții și singuri. De ce? Pentru că simt că le-ar schimba perspectiva dacă ar vedea că tehnologia le poate ușura viața și ar privi diferit și relația copiilor cu online-ul. La finalul zilei, copiii își doresc ca părinții să includă mai mult tehnologia în activitățile de familie.
O invitație digitală la colaborare într-o lume a tehnologiei
Dialogurile deschise cu părinții și copiii arată că există un teren comun de joacă pe care copiii îi pot invita pe părinți să se alăture. Un univers online unde regula de bază pentru copii este să folosească responsabil și util tehnologia, iar pentru părinți să găsească harta potrivită pe care să o folosească în ghidarea celor mici în universul digital.
Găsirea unui echilibru între timpul petrecut în familie atât online, cât și offline, este o provocare pentru mulți părinți, dar trebuie să înțeleagă că nu sunt singuri. Anya Kamenetz menționează în cartea sa “Enjoy Screens. Not too much. Mostly with others.” că “Nu există o hartă predefinită pentru navigarea acestui teritoriu nou. Ei trebuie să construiască împreună o modalitate prin care să modereze rolul tehnologiei în viața copiilor lor, să-și reducă propria anxietate și să creeze loc pentru o viață de familie cu și fără ecrane. Prin experimentarea activităților digitale în familie vor învăța lecții valoroase și vor construi acel ‘împreună’.”