Andreea Balaban: "Digitalul mi-a oferit o voce"

Zilele trecute am văzut un documentar despre un creator de modă trecut prematur în neființă. Informația era foarte succintă, atât cât poți cuprinde o viață de om în 60 de minute, însă subiectul stârnindu-mi interesul, am luat „problema” în mâini și m-am documentat singură suplimentar. În documentarea asta, am dat peste o idee simplă, banală, dar care sintetizează foarte bine subiectul înveșmântării (nu-i spun„“modă” ca să nu duc tema în direcția tendințelor/trendurilor, deși mă voi folosi de termen pe mai departe, cu sensul atribuit inițial). În traducere românească, ideea suna cam așa: moda este singura componentă a culturii la care participă fiecare persoană din lume. Nu citim cu toții poezie și nu toată lumea ascultă muzică, dar cu toții ne trezim dimineața și ne îmbrăcăm cu ceva și, fie că ne place sau nu, asta este o declarație despre cine suntem.

Cam da. Nu este nevoie să vedem neapărat semnătura artistului pe un portret din secolul XVIII ca să știm că e ceva ce aparține altor timpuri, așa cum nu e cazul să ne întrebăm dacă pe Scarlett O’Hara au îmbrăcat-o dintr-un mall anume, fiind evident, doar privind vestimentația, că vorbim despre o epocă îndepărtată, conturată însă foarte simplu prin intermediul hainelor. Periodizarea este doar un aspect, implicațiile în ceea ce privește civilizația și cultura fiind mult mai serioase decât poate ne dăm seama.

Luându-mă exemplu, acum 15 ani pe vremea asta era foarte simplu de „citit” o adolescentă ca mine, îmbrăcată din cap până în picioare în culori închise, cu haine largi, imprimate de cele mai multe ori cu logourile sau copertele albumelor formațiilor ascultate. Lesne de înțeles ce preferințe muzicale aveam, în ce anturaj mă învârteam, cât timp alocam aspectului fizic, poate chiar o analiză superficială a personalității ori a temperamentului, astea toate doar pe baza unei imagini. Când a început să mă intereseze cu adevărat subiectul, nu a fost neapărat din dorința unei declarații sau stabilirii unei poziții, ci mai degrabă ca o formă de exprimare nonverbală a ceea ce îmi plăcea și îmi ocupa timpul la vremea respectivă. Spre sfârșitul liceului, adicătelea. Nici bugetul, nici poziția geografică nu-mi permiteau ultimul răcnet în materie de modă (hello, Buzău, capitală a modei!), astfel că am recurs la posibilitățile momentului: second hand. Haine purtate, dar de bună spre foarte bună calitate, la prețuri modice, accesibile și unei adolescente fără posibilități financiare, dar cu înclinații artistice, fie ele și mediocre. Uitându-mă în spate, cred că a fost cel mai bun lucru și cred că tocmai dificultățile sunt cele care mi-au conturat pasiunea și au pus bazele a ce urma să vină peste ani și anume prezența mea în mediul online.

Am început să creez conținut din dorința de a-mi discuta interesele și pasiunile (modă, frumusețe, cinematografie, artă, literatură și poate și altele) cu oameni care împărtășeau viziuni, gusturi și plăceri comune, într-o perioadă în care nu existau atât de multe oportunități de a te face „auzit” pe câte avem astăzi și nici anturajul meu nu avea aceleași interese. Internetul și digitalul mi-au dat voce și posibilitatea de a mă conecta la oameni pe care în mod sigur nu i-aș fi „accesat” prea curând. Dacă nu ar fi existat pârghiile online-ului și trecând de multele bube pe care orice lucru (bun) le are, pentru mine digitalul a reprezentat acel tren cu noroc care nu doar că a trecut prin gara mea, dar a mai și oprit. Și din fericire nu l-am lăsat să treacă fără să mă urc. Poate că a fost conjunctura, alinierea planetelor, baftă cu carul, momentul bine ales, Mama Omida citind ce trebuie în cafea, perseverență și muncă, o combinație între toate astea, nu știu. Dar a fost o șansă pe care nu aș fi avut-o în urmă cu 15, 20, 30 de ani, în lipsa tehnologiei digitale.

Povestesc aceste lucruri în contextul campaniei „Facem tehnologia digitală accesibilă tuturor”, bun prilej pentru a-mi împărtăși povestea și visul care nu s-ar fi împlinit în lipsa accesului la internet, calculator, social media și alte alea de care părinții noștri n-au avut parte. În încheiere, trecând de mulțumiri pentru timpul acordat, las câteva dintre răspunsurile comunității mele venite la întrebarea adresată săptămână trecută cu privire la tehnologie și cum le-a influențat lor viața:

luiza.rusei
„PS. Tehnologia e totul. Născută în '95, practic soră cu Windows-ul... Mi se pare fascinant că avem atât de multe resurse la dispoziție. Orice răspuns are o întrebare și creierul nu poate cuprinde toate curiozitățile pe care le întâlnești navigând pe Internet. Tehnologia m-a făcut un om cu orizonturi largi și curiozități potolite sau, dimpotrivă, a alimentat niște pasiuni. Oricum, bucuroasă că a apărut WWW. 😎”

natalia_cojocar
„Iar referitor la tehnologie, eu am doar de câștigat. Fac parte din generația când trebuia sa mergi la bibliotecă pentru referate și proiecte, iar de când cu interneturili mi-e atât de ușor. Și jobul meu depinde de asta și de tehnologie. Bine, recunosc, câteodată mă ia valul și pierd timp pe IG, dar oricum 80% mă ajuta, clar.”

letalexandraraluca
„Tehnologia este acel ceva fără de care nu pot trăi! Datorită tehnologiei am un loc de muncă uimitor, unde nu credeam că voi ajunge vreodată.”

Vouă cum v-a influențat tehnologia viața?