Provocări în timpul pandemiei
Munca și școala cu toată familia acasă
de Otilia Mantelers
Otilia Mantelers este psiholog, specialist în parenting, cunoscută în Romania pentru modul in care sustine importanta jocului în creșterea copiilor. De câțiva ani urmează diferite formări în psihoterapia traumei, fiindcă a înțeles că atât copilul, cât și sufletul părintelui au nevoie de grijă.
Susține de mulți ani cursuri pentru părinți și organizează conferințe cu invitați internaționali, fiind una dintre promotoarele științei parenting-ului în România.
Otilia este autoarea îndrăgitei povești terapeutice 'Secretul Monstrului' (2017) și a cărții 'Kikimora își caută pisica' (2020)
Acum un an, pe vremea aceasta, am dat start primului meu curs online pe Zoom. Am avut mari emoții fiindcă munca online nu mă atrăsese prea mult. Acum da.
"
Îmi amintesc cum în timpul primului curs a intrat băiatul meu în cameră și mi-a cerut să comande mâncare. Am zis repede “Da”, de teamă să nu înceapă o întreagă discuție în fața oamenilor de la curs. În timpul celei de-a doua sesiuni online a venit iar și a cerut alt lucru. Am zis iar “da”, când voiam să zic “nu”. Și tot așa, până m-am prins că o făcea intenționat, pentru că știa că nu vreau să par conflictuală în fața oamenilor. Participanții la curs râdeau de fiecare dată. Unii au recunoscut cum copiii lor făceau același lucru.
Am susținut apoi un curs de “Management al anxietății” pentru conducerea unei companii. Și acolo veneau copiii peste părintele-angajat în timp ce era participant la curs. Și atunci am concluzionat cu toții că, așa cum bine a descris Esther Perel* fenomenul acesta, noi nu muncim de acasă, ci muncim cu familia alături. Nu e work from home, ci work with home.
Încetul cu încetul m-am uitat la proprii copii și am ascultat poveștile altor părinți să văd cum putem funcționa în izolare, continuându-ne totuși viața. Cum putem susține școala online a copiilor, în timp ce noi suntem în camera de alături, sau chiar în aceeași cameră și muncim. Mi-am dat seama repede că nu are sens să ne spunem că rămânem în normalitate, ci că e nevoie să acceptăm că e normal ceea se întâmplă. Și că e normal să acționăm anormal în condițiile anormale în care trăim.
De fapt, așa cum scria Gabor Mate* despre simptomele comportamentale la traumele copilăriei, răspunsul nostru este întotdeauna normal în fața unor circumstanțe de stres anormale. Recitind acest paragraf și văzând repetiția cuvintelor normal și anormal realizez că acest joc de cuvinte are loc permanent în mintea tuturor în vremurile pandemiei. De aceea nu am folosit sinonime - tocmai pentru a reliefa ce se petrece cu noi.
Așa cum spuneam, am căutat moduri de a face față vremurilor pandemiei. Am observat cum nevoile umane nu se schimbă nici la adulți, nici la copii. Adică nevoia de siguranță fizică și emoțională, de atașament (exprimat sub forma de grijă, iubire, luat în brațe, alintat), nevoia de joacă, de a fi văzut, acceptat, ascultat. Nici nevoile de autonomie personală nu s-au schimbat - nevoia de a simți ceea ce e de simțit, nu ceea ce trebuie, de a avea propriile gânduri și păreri legate de pandemie și de felul cum să îți trăiești viața în aceste condiții.
Am văzut cu ochii mei și simțit pe pielea mea cum eu, ca mamă, nu sunt capabilă să îndeplinesc aceste nevoi simbiotice și de autonomie ale copiilor, când stresul este la cote înalte. Așa că am intensificat ședințele de terapie personală cu grupul meu de suport online, pentru a-mi îndeplini eu acele nevoi de conexiune și pentru a obține claritate.
Aceleași nevoi de grijă, de strângere în cuib le-am observat și la adulți, în plus față de nevoia de apartenență (la echipa de la serviciu) și de succes personal, care au continuat să existe în paralel. Și, pornind de la toate nevoile exemplificate mai sus am încercat să mă susțin pe mine și pe părinții care aveau nevoie de sprijin cu idei care să ghideze îmbinarea școlii online cu telemunca și să încerce să păstreze o oarecare balanță între timpul petrecut online și cel offline. Iar pe măsură ce îmi veneau idei, realizam că unele sunt de-a dreptul utopice. Că a căuta echilibrul în starea pandemiei este utopic în sine (de fapt, dacă mă întrebați pe mine, nu cred în ideea de echilibru decât pe termen scurt). Dar că a căuta o stare de bine, în schimb, e mai fezabil.
Și iată ce am observat că e de ajutor pentru a menține o relație copil-parinte cat mai bună în pandemie:
-
În primul rând, părintele să facă tot ce poate și știe pentru a-și umple cupa cu bucurie - yoga, dans, artă, film și, mai ales, interacțiune (online și în parc) cu prietenii apropiați.
-
Dacă relația de cuplu e deteriorată, să decidă o direcție a ei - fie să o lase așa și să o ignore, dar să caute sprijin personal, fie să facă terapie de cuplu, fie să se separe.
-
Adulții să înțeleagă că e normal să simtă frică, furie, tristețe, groază și să își permită să le simtă, pentru a micșora șansele apariției depresiei și a altor tulburări psihice (care, acum după un an de pandemie, știm că s-au întețit) - să caute sprijin online de la terapeuți, prieteni și de la oameni care știu să asculte, nu să agreseze cu sfaturi și povești personale de succes din timpul pandemiei. Ca idee, jumătate din bugetul familiei mele s-a dus pe activități de susținere emoțională personală în lunile martie-iunie 2020. Fiindcă am știut că eu sunt prima care trebuie să fiu bine în familia mea.
-
Am văzut că ajută ernom dacă ne începem ziua trezindu-ne cu o oră mai devreme de a începe școala și a avea timp de joacă, de mâncat împreună și de râs. Adică, a planifica ca prim lucru al zilei conexiunea profundă - cel puțin 10 minute de joacă din prima oră a zilei ajută enorm copilul să simtă că lumea e un loc sigur, chiar dacă în jur se întâmplă lucruri neobișnuite.
-
Pauzele de serviciu să conțină un moment de joacă alături de copil - pe balcon, în curte, orice spațiu în la aer liber. Chiar și momente de alergat în jurul mesei ajută, sau o luptă cu pernele, ceva care să pună corpul în mișcare, pentru a stimula eliberarea endorfinelor și a oxitocinei, hormonul conexiunii profunde.
-
Pentru copiii care nu pot urmări cu atenție școala online, ideal este ca părintele să aibă un dialog cu profesorii și să îi roage să îl învoiască din când în când. Iar în acel interval, să fugă și părintele de la serviciu o oră, două.
-
Avem nevoie ca noi, părinții, să acceptăm ideea că sistemul nostru nervos trăiește pandemia asemenea unei situații de război, în care inamicul (COVID) e prezent, dar nu e vizibil. În acest context, toate mecanismele de apărare sunt activate la maximum și la noi, și la copii, iar procesele de învățare și de atenție sunt mai lente. Astfel, avem nevoie să înțelegem că prioritare sunt acum siguranța emoțională, conexiunea noastră cu ei și abia apoi școala.
Acestea sunt învățămintele pe care le-am extras eu în acest an al pandemiei. Că avem nevoie să ne înțelegem și să nu ne criticăm eșecurile parentale. Că e în regulă ca uneori copiii să petreacă mai mult timp în fața ecranelor și, ca urmare, este indicat ca noi să ne propunem să aducem activități offline în relație. Iar de toate aceste învățăminte îmi doresc să ținem cont și în perioada post-pandemie, pentru a ne simți mai bine și a avea o viață mai bună împreună.
Nota autorului:
-
Esther Perel (PhD). Este una din cele mai cunoscute și îndrăgite psihoterapeute de relații din lume, speaker și autoare a două cărți de succes, Inteligența Erotică și Regândirea Infidelității, pe care am avut onoarea să o am invitată în România în 2016. În ultima vreme îi ascult podcasturile How’s Work și Where Should We Begin (pe Spotify), care sunt pline de emoție și umanitate și în care vă veți regăsi cu siguranță. Asemenea iubirii, munca este hub-ul în care oamenii merg pentru a-și îndeplini unele din nevoile lor de bază.
-
Gabor Mate MD (psihiatru) este la momentul actual autorul pe traumă cel mai citat, cel mai invitat și mai căutat ca sursă de înțelegere a funcționării psihicului uman sănătos și traumatizat. Cartea sa When the Body Said No a clarificat publicului legătura dintre stres / traumă și boală. Este o importantă persoană de reper pentru psihologi și terapeuți. În limba română au fost traduse două din cărțile sale: Pe tărâmul fantomelor și Minți împrăștiate.