Conversații semnificative despre timpul petrecut de copii în fața ecranelor

Această etapă vă va ajuta enorm, veți realiza că o mare parte din îngrijorările voastre vor dispărea. Răspundeți-vă, așadar, la următoarele întrebări:

• Lipsa de control asupra device-urilor este un conflict între mine și copilul meu, pe care eu trebuie să îl câștig? Aaceasta e o întrebare pe care să v-o adresați cu privire la orice situație conflictuală dintre voi și copil. Dacă realizați că este lupta pentru putere, atunci retrageți-vă din “război” și reluați-vă poziția parentală, în care ghidați, susțineți, încurajați, nu vă luptați. Știu din experiența proprie că e greu să nu alunecăm în această luptă pentru autoritate.

• Scrieți în jurnal (sau vorbiți cu cineva care știe să asculte) despre sursa fricii voastre legată de timpul petrecut în fața device-urilor. Este teama că veți avea un copil care nu se mai bucura bucură de viață, de interacțiuni sociale, de natură? Care va deveni dependent? Căruia i se va atrofia creierul? Scrieți detaliile pentru a vă mai calma anxietatea și pentru a vă cunoaște mai bine. Abia apoi puteți lua o decizie bună, care să nu fie indusă de sentimentul de frică.

• Gândiți-vă cum ați proceda dacă ați avea de soluționat un conflict la locul de muncă. La modul ideal, anunțați persoana implicată că doriți să aveți o discuție despre tema X, o întrebați când ar fi un moment bun pentru această conversație și apoi începeți prin a-i asculta punctul de vedere, nu-i așa? La fel trebuie să procedați și cu copilul. Faceți-vă un plan pentru a avea această discuție. Un plan în care manifestați respect față de copil, față de punctul lui de vedere (care poate fi - “Viața este doar despre a mă juca în rețea cu alți copii”) și în care sunteți pregătit să negociați (cu copiii care au vârste de peste 6 ani).

• Când negociați cu copilul vostru, gândiți-vă care este limita maximă de timp pe care sunteți dispuși să o acordați în fața ecranelor și porniți negocierea, desigur, de la un interval mai scurt decât maximul pe care îl doriți.

• După ce ați ajuns la un acord, propuneți să revizuiți rezultatele după o săptămână. Astfel, veți avea ocazia să vedeți împreună dacă planul funcționează pentru ambele părți.

• În paralel, planificați momente de petrecut în afara ecranelor - în parc, la cățărat, plecați în weekend în natură, board games, gătiți împreună, pictați. Sau organizați întâlniri de joacă, în aer liber sau indoor, cu prietenii. Serile de film în familie sunt si ele o idee grozavă. Cu alte cuvinte, încercați să mutați focusul nu pe ”mai puțin timp petrecut cu diverse device-uri”, ci pe „mai mult timp în natură, împreună cu cei apropiați”.

• În final, să aveți în minte că e mai bine în această perioadă stresantă pentru omenire ca în anumite zile copiii să petreacă mai mult timp online, decât în conflicte cu noi, persoanele de atașament la care copiii se raportează pentru a se dezvolta. Altfel spus, este mai sănătos emoțional să stea o oră în plus la ecrane decât să le adâncim traumele de relație cu noi. Putem oricând să le reproșăm copiilor că iar nu au citit suficient, iar nu au plimbat câinele, iar nu și-au făcut temele. Dar este o soluție? Aș spune că nu, pentru că acest comportament adâncește prăpastia relațională, instalând rușinea în sufletul copilului și neconstruind ceva pozitiv în el. Iar asta determină o traumă de relație, sau micro-traumă, așa cum se numește în teoria traumei, deoarece creăm din nou și din nou dinamica de victimă - agresor, care rupe copilul de el însuși, noi fiind deja rupți de noi înșine când pornim conflictul. Recomandată, așadar, este cealaltă opțiune pe care o avem la îndemână: aceea de a ne acorda două minute pentru a parcurge următorul dialog interior: