×

Contribuie și tu cu donații prin SMS

Mecanismele de donație prin SMS ajută la simplificarea actului de a dona, la susținerea acelor cauze care sunt importante pentru societatea din România și a zeci de mii de persoane care au nevoie de sprijin.

Programul de donații prin SMS este activ în România din 2012 și este centralizat la nivel național de către partenerul principal, Asociația pentru Relații Comunitare, prin platforma donatie.ro.

Orange este unul dintre partenerii fondatori ai programului din care fac parte și ceilalți operator telecom, Vodafone România, Telekom România și Digi | RCS &RDS.

De asemenea, partener cheie al programului de donații prin SMS este Fundația Mereu Aproape, care deruleaza din 2013 prin 8848 campania “Vreau să ajut”.


Întrebări și răspunsuri frecvente

Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client PrePay al Orange, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 2 sau 4 Euro.

Poate exista o limită, o dată, în funcție de setările pe care donatorul le are pe telefonul său, iar apoi, în funcţie de setările operate de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. De exemplu, poate exista un plafon maxim de SMS-uri de donaţie care pot fi trimise de la un anumit număr de telefon, într-o lună, prin intermediul acestui mecanism (ex.: maxim 50 Euro/lună/număr telefon sau maxim 50 Euro/campanie/număr telefon). Acest lucru se aplică doar la campanii singulare de donații prin SMS. Pentru cele recurente, operatorul de telefonie mobilă va debita doar un singur mesaj pe lună de 2 sau 4 euro, în funcție de campanie.

Cuvintele cheie sunt promovate de către ONG-uri care organizează campaniile, împreună cu detaliile referitoare la cuantumul donației și cauză. Dacă ați trimis textul greșit, veți primi un mesaj de la numărul 24400, care va preciza că donația nu a putut fi efectuată și vă va invita să reluați procesul.

Pentru a avea acces la platformă, o organizație trebuie să îşi facă un cont pe www.donatie.ro, după ce verifică toate criteriile de eligibilitate și jurizare. După ce contul este validat de către un administrator ARC, organizaţia trebuie să îşi înscrie proiectul, completând toate câmpurile solicitate în formularul de înscriere.

  • Organizaţia este înregistrată legal în România;
  • Organizaţia îşi desfăşoară activitatea în România; dacă proiectul pentru care se strâng fonduri se desfășoară în altă țară decât România, organizația trebuie să aibă cel puțin un proiect de anvergură similară, desfășurat cu succes în țara respectivă;
  • Organizaţia trebuie să aibă cel puțin un raport anual publicat recent;
  • Organizaţia trebuie să aibă pagină web şi prezență consistentă și constantă pe rețelele sociale;
  • Organizaţia sau coordonatorul au minim 2 ani de experienţă relevantă şi au desfăşurat un proiect şi o campanie de strângere de fonduri cu succes.
  • Există cel puţin o persoană care poate coordona campania şi comunicarea cu donatorii potenţiali, cu mass media şi cu ARC;
  • Solicitarea este trimisă cu cel puţin trei săptămâni înainte de data la care se doreşte începerea campaniei de donaţii SMS, ținând cont că numărul se activează în datele de 1 sau de 15 ale fiecărei luni;
  • Cauza pentru care se doreşte strângerea de fonduri prin donaţii SMS este una dintre cauzele enumerate mai sus;
  • Organizaţia solicită alocarea numărului pentru un proiect specific, nu pentru organizaţie în general.

Organizațiile care vor să aplice pentru o campanie recurentă de donații prin SMS, trebuie să îndeplinească și următoarele criterii:

  • demonstrează că lucrează cu numere mari de donatori individuali (număr de donatori, baze de date cu care operează, planul de comunicare cu donatorii individuali, instrumente de comunicare cu donatorii individuali);
  • pot răspunde telefonic și pe email, cel puțin în timpul orelor de program, la întrebările donatorilor pe toată durata campaniei de donații (inclusiv după perioada de recrutare). În afara orelor de program, mesajele donatorilor trebuie înregistrate, iar donatorii trebuie să fie contactați pentru un răspuns în primele 8 ore lucrătoare.

Banii donaţi ajung la organizaţie după colectarea lor de la utilizatorii reţelelor de telefonie mobilă. Vor exista transferuri în tranşe, pe măsura colectării sumelor. Prima tranșă, de aproximativ 80%, dar nu mai mică de 50%, va fi virată la maxim 70 de zile de la încheierea campaniei, restul de aproximativ 20% va fi virată la cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea sumei în contul ARC.

Pentru campaniile de donații recurente, plățile se fac lunar, pe măsură ce contravaloarea donațiilor ajunge de la companiile de telefonie mobilă la ARC.

Pentru cazurile individuale

Banii vor ajunge la dumneavoastră în aproximativ 3 luni de la încheierea campaniei de SMS. Banii vor fi transferaţi în contul bancar al persoanei bolnave în baza unui contract de donaţie semnat între organizaţia care a alocat numărul de SMS şi pacient sau reprezentantul acestuia, numai după ce se face dovada necesarului de bani cu acte justificative (ex: facturi sau bonuri de plată către clinică/spital, transport, cazare etc.).

Banii adunați în campanie pot fi folosiți numai în scopul declarat, și anume pentru cheltuieli medicale cu tratarea persoanei pentru care se derulează campania.

În cazul în care din diverse motive (s-a găsit un tratament care costă mai puțin decât suma menţionată în campanie, intervenţia chirurgicală sau tratamentul necesar au fost realizate în România, s-au strâns mai multi bani decât a fost menţionat initial în campanie, s-au găsit fondurile necesare prin alte mijloace, pacientul s-a vindecat etc.), suma nefolosită va fi alocată de organizația-gazdă către un caz similar care are nevoie de bani pentru plata unor tratamente medicale sau intervenţii chirurgicale ce nu pot fi efectuate în România.


În 2019

Românii au trimis peste 3.6 milioane de SMS-uri, în sprijinul a 88 de campanii, făcute de 52 de organizații non-profit.
Cele mai multe SMS-uri - 2.5 milioane - au fost trimise pentru a sprijini campaniile prin care se strâng fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate.