Lansarea Platformei Pentru Mâine

Planuri pentru mâine

”Știți, și eu cred că e o idee bună să trăiești clipa. Dar asta nu mă împiedică să o trăiesc cu sens și pentru azi și pentru mâine. Am de gând să fiu aici și peste zece ani, deci eu decid ce am de făcut, așa încât și în viitor să pot trăi clipa cu bucurie și, de ce nu, cu mîndrie.”

Deși are doar 19 ani, David face parte din categoria aceea de tineri care observă cu realism lumea din jurul lor și se străduiesc cu optimism și energie să o facă mai bună. Poate tocmai pentru că e atât de tânăr, e atât de preocupat de viitor. Are ceva timp de petrecut aici și vrea să facă totul pentru a schimba în bine lumea din jurul lui.

David integrează natural tehnologia în viața lui, iar acum l-am provocat să ne spună ce crede el că se poate schimba în bine prin tehnologie. ”Glumiți? Totul poate fi mai bine. Și nu ține doar de specialiști. Astăzi, toți putem fi specialiști în mai bine, tocmai pentru că există tehnologia. Eu visez școli mai vesele. În direcția asta am planuri. Vreau să devin arhitect. Țineți-mi pumnii!”

Asemenea lui David, cu toții avem planuri pentru mâine, iar tehnologia ne poate ajuta să le ducem la bun sfârșit. Ca să nu se piardă, le-am strâns într-o ”capsulă a timpului” digitală, pe care o vom deschide peste 10 ani.

un jurnalist cu planuri mari pentru mâine

Află mai multe despre Inițiativa Pentru Mâine și fii parte din campaniile noastre!

Lansarea Platformei Pentru Mâine

Orange România a lansat în iunie 2018 platforma „Pentru Mâine”, reunind astfel toate inițiativele de responsabilitate socială într-un singur spațiu digital, cel în care ești chiar acum, cu misiunea comună de a inspira oamenii să facă încă un pas spre un „mâine” mai bun, cu ajutorul tehnologiei de azi.

Platforma va comunica constant evoluția proiectelor curente de CSR desfășurate de Orange în România, noile inițiative, precum si programele de filantropie ale Fundaţiei Orange. Explorând platforma, vei vedea că toate aceste proiecte sunt grupate în patru mari teme: educație digitală, implicare socială, orașe verzi și tehnologie responsabilă.

Pentru lansarea platformei, fiecare dintre cele patru categorii a avut și un ambasador, în persoana unui leader de opinie cunoscut pentru activitatea în zona respectivă: Giorgiana Vlăsceanu pentru educație digitală, Alina Kasprovschi pentru implicare socială, Andrei Coșuleanu pentru orașe verzi și Ciprian Stănescu pentru tehnologie responsabilă. Cei patru au fost și protagoniștii unui film manifest, pe care utilizatorii platformei l-au putut vedea în momentul accesării.

Capsula digitală a timpului

Lansarea platformei a venit împreună cu o provocare – aceea de a realiza o capsulă digitală a timpului, menită să deschidă un canal de comunicare între azi şi mâine cu ajutorul tehnologiei. Mâine, în cazul acesta, însemnând anul 2028. Astfel, cei patru ambasadori au invitat vizitatorii platformei să răspundă întrebării „ce poți face azi, pentru mâine, cu ajutorul tehnologiei?” și să încarce gândurile pe site sub forma unui video de maximum 30 de secunde, urmând ca toate clipurile să fie ulterior salvate în cloud pentru a fi redeschise în 2028. Orange s-a angajat să transforme fiecare video încărcat de utilizatori într-o bursă de studiu, timp de o lună de zile, pentru un elev înscris în programul „Vreau în clasa a 9-a”, al organizaţiei World Vision România.

212 utilizatori au răspuns provocării și au contribuit cu mesaje video, iar Orange a decis să suplimenteze bursele astfel încât să susțină 22 de elevi în anul școlar 2018-2019. Bursa acordată în perioada verii (iunie, iulie și august) acoperă costurile Școlii de vară la care participă toți bursierii din cadrul proiectului. Astfel, din donația de 15.000 de euro s-au acordat 270 burse pentru o perioadă de 12 luni către 22 de elevi din județele Cluj, Dolj, Iași, Vaslui, Vâlcea și Ialomița.

Vezi cine ne-a susținut:

Video manifest, pe care utilizatorii l-au văzut odată cu lansarea platformei:

Contribuțiile celor patru ambasadori ai platformei la capsula digitală a timpului:

Reunind toate mesajele sub hashtagul #PentruMaine, campania a fost susținută de lideri de opinie recunoscuți pentru implicarea lor în zona de responsabilitate socială pe cei patru piloni ai platformei:

  • Alina Kasprovschi – Fundația Comunitară București, pentru implicare socială;
  • Ciprian Stănescu – Ashoka Romania, pentru tehnologie responsabilă;
  • Giorgiana Vlăsceanu – Asociația Codette, pentru educație digitală;
  • Andrei Coșuleanu – Let’s do it, Romania!, pentru orașe verzi.

Vezi mesajele lor #PentruMaine:

Alina Kasprovski

Ce pot să fac azi pentru implicare socială.

Ciprian Stănescu

Ce pot să fac azi pentru tehnologie responsabilă.

Giorgiana Vlăsceanu

Ce pot să fac azi pentru educație digitală.

Andrei Coșuleanu

Ce pot să fac azi pentru orașe verzi.

Câștigătorii celor trei Lenovo Yoga Book sunt:

Ciprian Borodescu

Viorica Picincu-Hobjila

Mariana Ariton

Mesajul de mulțumire afișat fiecărui utilizator care a încărcat un video pe site, din partea unuia dintre cei patru ambasadori, în ordine aleatorie:

Mesajele Pentru Mâine

Câteva dintre cele 212 mesaje video care au ajuns în capsula digitală a timpului: