×

Orange First Step

Peste 800 de beneficiari

Lecții practice pentru mâine

Știi ce vrei să faci pentru mâine?

„Eu sunt dintr-un oraș mai mic și atunci când am plecat la facultate să studiez marketingul mi-am promis că o să mă întorc și o să știu ce vreau să fac în viață. Acum, că termin și masterul, o perioadă de practică o să mă ajute să-mi clarific gândurile în legătură cu rostul meu pe lume”, se destăinuie Geta.

Ca mai toți tinerii de vârsta ei, Geta parcă știe și nu știe ce vrea să facă mai departe. Oscilează între lumea de business și cea a organizațiilor non-profit și, dacă ar fi să spună sincer, probabil i-ar plăcea să le combine pe amândouă. De aceea, primul pas pentru ea e să descopere cum poate să facă lumea asta mai bună, cu ajutorul tehnologiei.

Geta s-a înscris în programul Orange First Step unde, alături de alți tineri studenți și masteranzi, va avea parte de o experiență de lucru concretă, făcând practică în echipa Orange. Astfel, interacționând cu clienții, primind feedback de la o echipă mai experimentată și exersându-și abilitățile, îi va fi mai ușor să descopere ce își dorește să facă în viață.

un jurnalist care învață ceva nou în fiecare zi

Află și tu ce-ți dorești să faci mai departe. Înscrie-te și vino să faci practică în echipa noastră!

Programul Orange First Step este dedicat studenţilor şi masteranzilor din toată ţara care vor să facă practică într-unul dintre departamentele Orange. Până în acest moment, peste 800 de studenți au beneficiat de această inițiativă.

De ce să faci practică la Orange:
• înveţi direct de la profesionişti cum să interacţionezi cu clienţii;
• primeşti feedback de la echipa cu care lucrezi şi sfaturi folositoare pentru dezvoltarea profesională;
• îţi exersezi abilităţile practice în departamentul unde vrei sa îţi începi cariera;
• descoperi cât mai multe despre brandul şi valorile Orange.

Pe lângă componenta practică a programului, vei participa şi la cursuri şi workshopuri pentru dezvoltarea ta profesională (Brandul Orange, Workshop de carieră şi Personal Brand).

Vezi aici lista departamentelor în care poți face practică în acest moment.

Vezi aici părerile studenților care au participat în program:

Cristina Butan

absolventă a masterului de Economie şi Administrarea Afacerii, Universitatea Dunării de Jos

"Practica de o lună în Orange shop Galaţi a fost o şansă să văd dacă mă pot descurca şi în domeniul vânzărilor, să interacţionez cu oamenii mult mai uşor, să le identific nevoile. Iar această practică mi-a dat o încredere şi mai mare în propriile forţe. Recomand oricărui student acest program de practică pentru că sigur are ce învăţa şi chiar poate să-şi descopere anumite calităţi pe care nici el nu ar fi crezut că le are."

Mihaela Scarlat

absolventă a masterului de Psihologie Organizaţională, Economică şi Resurse Umane, Universitatea Bucureşti

"La Orange shop Auchan din Titan am avut posibilitatea de a lucra alături de profesionişti şi de a învăţa de la ei modalităţi eficiente de promovare a produselor şi serviciilor şi informaţii utile despre noile tehnologii.

Mi-a plăcut deschiderea shop managerului – a luat în calcul abilităţile noastre, ale internilor, şi ne-a oferit posibilitatea de a ne implica în activităţi. De asemenea, ne-a oferit în mod constant feedback. Am apreciat modalitatea riguroasă de organizare a proiectului de internship, prin deschiderea acestuia cu o zi de induction şi cu un training referitor la dezvoltarea carierei şi închiderea acestuia prin organizarea unei festivităţi de premiere şi conceperea unui training de Personal Branding. La sfârşitul programului am primit o evaluare 360, care m-a ajutat în dezvoltarea mea personală şi profesională. Recomand programul Orange First Step tuturor studenţilor şi absolvenţilor care au curajul să iasă din zona de confort şi să pună baza reuşitei profesionale."

Alexandru Valeriu Nicolescu

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir - Facultatea de Management Turistic şi Comercial

"Prin acest program am avut posibilitatea de a afla mai multe despre compania Orange, despre angajaţii săi, modul de abordare a clienţilor care sunt atât de diferiţi. Făcând practică în Orange shop Auchan mi-am dezvoltat capacitatea de comunicare cu oamenii, felul în care abordez o discuţie şi am aflat informaţii noi despre telefoane, cât şi despre sistemul în care se fac abonamente."

Înscrie-te aici.