SuperCoders

super-coder-hero

3.370 de SuperCoderi, după șapte ediții ale programului

Ce este acest #SuperCoders?

Un program de educație digitală organizat de Orange România cu sprijinul Simplon România. Participarea în program este gratuită și se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara.


În primăvara anului 2020, în contextul pandemiei și al suspendării cursurilor la clasă, am organizat o ediție specială a programului sub forma unei serii de webinare.

Ediția 2019 a SuperCoders a însemnat peste 1500 de copii din toată țara care au participat la una dintre etapele programului (Caravana, Concurs național sau Academie online).


Vezi cum a fost și la ediția din 2018


Cum adică „educație digitală”? Ce învățăm?

La SuperCoders înveți coding, adică programare, într-un mod simplu, logic și distractiv: prin limbajul de programare Scratch descoperi cum poți să construiești animații, povestiri interactive și jocuri prin tehnica drag&drop. Pe lângă toate astea, o să descoperi și că ai gândire logică ori că lucrul împreună cu alți copii e mai distractiv.

Când, cum și unde are loc programul?

O nouă ediție începe în toamna fiecărui an și se încheie în primăvara anului următor.

SuperCoders se desfășoară în mai multe etape:

  • Caravana SuperCoders – adresată copiilor care încă nu au cunoștințe de coding și vor să afle ce presupun funcțiile de bază din programare și dacă acest subiect îi interesează sau nu. La ediția din 2019, Caravana atelierelor SuperCoders a oprit în 20 de școli din zone rurale și urbane ale țării și peste 1000 de copii au participat la acestea.

  • Concursul național SuperCoders – competiție deschisă tuturor copiilor care au cunoștințe de programare prin joc și care vor să își exerseze abilitățile pentru a obține premii distractive sau pentru a trece la nivelul următor. La ediția din 2019 s-au înscris 466 de copii, iar misiunea lor a fost să continue în limbaj Scratch povestea despre eroul pe nume Coder, cavaler al Ordinului SuperCoders, care salvează natura cu ajutorul tehnologiei.

  • Academia online SuperCoders – este un program de 10 săptămâni, cu lecții și provocări online, în care sunt selectați creatorii celor mai bune 50 de animații care câștigă Concursul național SuperCoders. Se adresează copiilor care știu programare prin joc și își doresc să parcurga un modul avansat pentru a învăța să scrie ei înșiși cod.


Cât de departe mă poate duce programarea?

La 11 ani obținea primul său job: o companie americană producătoare de yachturi, care avea nevoie de un site nou. Îi făcuse o ofertă pe Twitter şi câştigase. La 16 ani, se întâlnea cu Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi cu Tim Cook, CEO-ul Apple. Îl chemaseră în America doar aşa, ca să-i strângă mâna şi să-l încurajeze. La 17 ani, înfiinţa primul său start-up: Storyheap, o companie care vinde soluţii de statistică pentru conturile de Instagram şi Snapchat ale clienţilor. Printre cei care au cumpărat acest serviciu sunt Forbes, McDonald’s, Mashable, Entreprenour.com, Selena Gomez, Dj Khaled şi Justin Bieber. La 19 ani, compania sa are vânzări de peste un milion de dolari!

Află povestea lui Sebastian Dobrincu.

Urmărește seria de articole #SuperCoders de pe Recorder.ro să vezi câteva exemple de unde te poate duce programarea.

Prin programare, copiii pot să construiască lumi noi, să dea frâu liber imaginației și să descopere oportunitățile nemărginite de învățare pe care tehnologia le oferă.

Lansat în 2014, SuperCoders s-a transformat într-unul dintre programele de referință pentru direcția educației digitale, pe care noi, la Orange, o sprijinim și prin care contribuim la viitorul tinerei generații.

Ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție, SuperCoders se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara, care își doresc să devină creatori de noi universuri, lideri care au viziunea proiectului pe care și-l doresc, prin învățarea limbajelor simple de programare. Aceasta este puterea SuperCoders.


intro-supercoders2020

Atelierele SuperCoders

Atelierele online, Distrează-te și creează povești în Scratch, sustinute de Simplon Romania au loc:

  • joi, 20 octombrie, ora 18:00
  • joi, 3 noiembrie, ora 18:00
  • marți, 15 noiembrie, ora 18:00 – atelier NOU, organizat ca răspuns la cererile numeroase primite

Pornind de la povestea acestei ediții și cu ajutorul trainerilor, copiii vor ‘da viață’ scenariului și personajelor pe platforma Scratch. Aceștia trebuie să ilustreze, prin joc, o problemă actuală de mediu: consumul responsabil de resurse.

În plus, am pregătit și webinare live pe pagina de YouTube Orange despre tehnologie, gaming și lumea digitală ce vor fi sustinute de:

  • zZaNdrei joi, 27 octombrie, ora 19:00
  • Karinul joi, 10 noiembrie, ora 19:00

Atelierele și webinarele îi ajută pe copii să dobândească noțiuni și cunoștințe de bază în programare, care le sunt necesare pentru a participa la Concursul național SuperCoders.

zZAndrei

Karinul-1

zZaNdrei

Gamer, YouTuber și streamer, pasionat de lumea digitală și jocuri

Temă webinar: Gaming, creativitate și noi abilități digitale

Despre ce povestim - 27 octombrie, ora 19:00:

  • Relația dintre gaming și alte abilități digitale
  • Cum îi ajută pe copii SuperCoders să-și dezvolte creativitatea și abilitățile digitale
  • Cum să se înscrie în concurs pas cu pas

Karinul

Part time streamer & artist, part time elevă, cu o afinitate pentru artă, design grafic și gaming

Temă webinar: Cum ajută gaming-ul și arta digitală la dezvoltarea unei povești

Despre ce povestim - 10 noiembrie, ora 19:00:

  • Relația dintre gaming, poveste și artă digitală
  • Cum te ajută SuperCoders să-ți explorezi latura creativă și să creezi povești
  • Tips & tricks pentru o animație de succes în concursul SuperCoders

Concursul național

Invităm copiii să ni se alăture într-o nouă misiune și să accepte provocarea lansată în ediția a IX-a a Concursului național SuperCoders. Avem în joc premii cool, care să-i ajute să se împrietenească cu tehnologia, și unul dintre cele 50 de locuri gratuite în Academia online.

Înscrierile s-au încheiat

Premii_supercoders_v2

Ce presupune pentru copii această etapă?

  • Să construiască în Scratch o animație, pornind de la povestea dată, căreia trebuie să îi găsească o continuare și un final. Pot inventa personaje noi, acțiuni, decoruri, limita este doar imaginația.
  • Să completeze și să trimită formularul de înscriere în concurs, cu sprijinul reprezentantului legal, până pe 20 noiembrie, ora 23.59.
  • Să revină pe această pagină, pe 15 decembrie, pentru a vedea dacă animația sa a fost câștigătoare.
  • Copiii pot urmări acest tutorial video pentru a vedea pașii de înscriere în Concurs.

Important de știut:

  • Înscrierile sunt individuale.
  • Pentru a fi eligibile, înscrierile în concurs trebuie să conțină un link valid către animația realizată în Scratch, pe https://scratch.mit.edu/.
  • Concursul se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din România.
  • Înscrierile trebuie completate de către reprezentantul legal al copilului (părintele).

Povestea ediției 2022 a concursului, pe care participanții o vor continua prin crearea propriei povești în Scratch, este:

“Coder este chemat de urgență la sediul Alianței Planetelor Libere. Sistemul planetar al stelei Proxima Centauri are nevoie de ajutor. 2 dintre cele 3 planete ale sistemului sunt locuite și civilizațiile lor se confruntă cu o situație excepțională: intensitatea stelei centrale a scăzut și nu mai are putere să susțină viața de pe cele două planete. Scan-urile avansate ale flotei Alianței avertizează că steaua centrală Proxima Centauri va mai lumina doar 213 ani.

Pe Kaylon trăiesc keylonieni, o civilizație avansată din punct de vedere tehnologic, care se bazează 100% pe energie solară; Naboo este locuită de naboonieni, care trăiesc în spirit cu natura și se bazează în principal pe agricultură. Ambele civilizații sunt greu încercate de această provocare.

Coder, cavaler al Ordinului SuperCoders, știe că această situație are nevoie de o rezolvare curând, așa că se îmbarcă la bordul navei sale de explorare Enterprise 3.0 cu destinația interstelară:…”


Citește regulamentul Concursului și află cine sunt jurații acestei ediții.

16327-w3w9qqf3pt-1

Calendarul celei de-a IX-a ediții a programului SuperCoders

10 octombrie
Lansarea înscrierilor

20 noiembrie, ora 23 59
Termen limită pentru înscriere în Concursul național

21 noiembrie – 13 decembrie
Evaluarea înscrierilor de către juriu

15 decembrie
Anunțarea câștigătorilor

ianuarie 2023
Începe Academia online SuperCoders

*După publicarea listei câștigătorilor, termenul limită pentru înregistrarea eventualelor contestații este 16 decembrie, ora 23:59. Acestea trebuie trimise pe adresa csr@orange.ro și trebuie să conțină motivul pentru care se dorește reevaluarea, în conformitate cu regulamentul concursului. Clasamentul final în urma contestațiilor va fi publicat pe 21 decembrie.

Academia online SuperCoders

Cei 50 de câștigători ai Concursului național vor intra într-un modul avansat de programare care durează 12 săptămâni și care se desfășoară exclusiv online. Îndrumați de trainerii Simplon România, copiii vor învăța să dezvolte pagini web folosind HTML și CSS. Începând de la construirea primei lor pagini web de la 0, copiii vor progresa pentru a învăța despre paragrafe, liste, tabele, inserarea de imagini, de fișiere audio, video și hyperlinkuri, lucrând atât individual, cât și colaborativ, la mai multe proiecte practice.

Mai multe detalii despre edițiile anterioare sunt disponibile aici 2021 2020 și din 2019 ale programului.


Testimoniale copii, SuperCoders 2022

„Pentru mine, SuperCoders a fost o oportunitate imensă de învățare. Concursul a testat cunoștințele de Scratch, un limbaj de programare inițiator, esențial din punctul meu de vedere. „Recompensa” pe care am câștigat-o, un loc în Academia Online SuperCoders, în cadrul căreia am învățat JavaScript, a fost o experiență de creștere. Întotdeauna am iubit profesorii care își ajută elevii, așa cum sunt trainerii din cadrul Academiei Online, iar orele în care am avut invitați speciali au fost preferatele mele. Am putut vedea și asculta până unde poate duce pasiunea noastră, programarea.
Consider că și alți copii ar trebui să se înscrie în acest program, întrucât concursul este o modalitate foarte bună de a le pune creativitatea la încercare și de a le testa cunoștințele de programare. Academia Online este o șansă ce nu trebuie ratată, unde se pot lega prietenii bazate pe aceleași pasiuni.”
Gabriela Ifrim, 15 ani, participant SuperCoders 2021

„Pentru mine experiența SuperCoders a însemnat o șansă de a învăța limbaje de programare pentru prima dată. Am reușit să înțeleg foarte bine ceea ce s-a predat și astfel am ajuns să folosesc acele limbaje. Cel mai mult mi-a plăcut platforma, dar și trainerii care ne-au ajutat să învățăm foarte ușor. Cred că și alți copii ar trebui să se înscrie deoarece au șansa de a învăța limbaje de programare foarte ușor, este gratis, iar un proiect în Scratch este destul de ușor de creat. Programul va fi o experiență de care își vor aminti mereu.”
Vlad Calancea, 12 ani, participant SuperCoders 2021

Te-ar mai putea interesa și

SuperCoders, ediția 2019
Programul SuperCoders este dezvoltat din 2014 de Orange România împreună cu Simplon, cu scopul de a promova folosirea tehnologiei în educație în rândul tinerei generații.
Educație digitală la o ediție specială SuperCoders | Orange
Universul online este un loc ideal pentru a lăsa liberă imaginația copiilor. SuperCoders vine în sprijinul copiilor în această perioadă și îi invită la o serie de ateliere online.
Primul smartphone: strategii noi pentru părinți
Primul mobil este cam ca primul sărut. Pare ceva mic, dar îți poate schimbaviața. Pentru părinți, este vorba despre dorința de a ști mereu ce se întâmplăcu copilul, dar și despre frica de a nu-l pierde în lumea digitală. Pentrucopil, e ceva normal… Oricum ar fi, primul telefon schimbă totul. ---…