Orange Educational Program

370 beneficiari
704.000 € investiți

Cariera începe din școală

Ioana, Dan și Ioan s-au cunoscut în primul an de facultate la Electronică și Telecomunicații și s-au luat la întrecere din prima zi în care s-au cunoscut. Între ei e o competiție sănătoasă, pe bază de cunoștințe. Altfel, sunt ca frații – deși Ioana și Ioan spun că ei doi au și același nume, deci Dan e un fel de frate vitreg.

„Fiecare dintre noi are aptitudini diferite. Adică suntem foarte buni, dar fiecare e mai bun la ceva anume. Eu programez. Nimic nu e imposibil, dacă te duce mintea să-ți imaginezi ceva, sigur se poate programa”, se destăinuie Dan.

„Cei trei din anul III”, cum se autointitulează, consideră că acesta e anul decisiv, în care trebuie să hotărască ce fel de carieră vor urma, ca să aibă, la absolvire, „diploma într-o mână și un contract serios în alta”. De aceea, s-au înscris la Orange Educational Program și sunt pregătiți să treacă prin toate etapele pentru că, așa cum spune Ioan, „nimic nu se câștigă ușor și totul te transformă într-un om mai bun”.

un jurnalist care susține studenții competitivi

Vrei și tu o carieră în telecomunicații sau IT? Află mai multe despre program și vezi cum poți paticipa!

Inițiat în 1998, Orange Educational Program are misiunea de a fi alături de tinerii studenți atunci când își fac planuri de viitor, punându-le la dispoziție resursele de care au nevoie pentru a dobândi cunoștințele necesare și a-și forma aptitudinile care vor sta la baza dezvoltării lor profesionale.

Dezvoltat în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Politehnice din București, programul presupune cursuri și workshopuri susținute de experții Orange, stagii de practică și burse de studiu.

Obiectivele Programului

Știm că profesioniștii de mâine sunt studenții de azi, de aceea Orange Educational Program pune la dispoziția participanților resurse educaționale complementare celor tradiționale. În plus, specialiștii Orange, alături de parteneri din industrie, sprijină studenții participanți în realizarea proiectelor de cercetare sau proiectare alese în cadrul programului.

Orange România își propune să extindă Orange Educational Program prin parteneriate cu cât mai multe universități cu profil tehnic și IT din țară, punând la dispoziția studenților:

• Burse de studiu
• Locuri de practică în diferite departamente din Orange România
• Cursuri susținute de specialiști Orange

Etapele înscrierii

Componentele programului

Absolvenți

Testimoniale

Vezi decernarea diplomelor Orange Educational Program 2017

Proiecte de cercetare și teme de licență

Descoperă mai multe despre lucrările de licență realizate de studenții participanți la Orange Educational Program, din temele propuse și derulate sub coordonarea experților Orange.
Mai multe aici

Proiecte de masterat și doctorat

Vezi lista lucrărilor de dizertație, masterat sau doctorat ale studenților absolvenți ai Orange Educational Program, realizate sub îndrumarea specialiștilor din Departamentul tehnic al Orange România.
Mai multe aici

Antreprenoriat

În cadrul Orange Educational Program pentru Politehnica studenții au beneficiat de un modul de training dedicat înovației și antreprenoriatului. Acesta este susținut de Andrei Pitiș, președintele ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) și cofondator al programelor TechAngels și Innovation Labs. În prezent studenţii beneficiaza de cursuri dedicate brevetelor de inveţie prezentate de catre coordonatorul proiectului si de prelegeri pe tema antreprenoriatului susutinute de Cristian Patachia, Development & Innovation Manager in cadrul departamentului Tehnology din Orange Romania.